HOTĂRÂREA NR. 102 din data de 29 mai 2017 privind conferirea Titlului ce Cetățean de Onoare al Municipiului Făgăraș Domnului Profesor ION FUNARIU
Nr. 102/2017
HOTĂRÂREA nr.102
din data de 29 mai 2017
privind conferirea Titlului ce Cetățean de Onoare al Municipiului Făgăraș,
Domnului Profesor ION FUNARIU
Consiliul Local al Municipiului Făgăraş, întrunit în ședință ordinară,
Având în vedere referatul nr.12568/18.05.2017 al Compartimentului monitorizare, coordonare unități de învățământ și arhivă, prin care se propune acordarea Titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Făgăraș Domnului Profesor ION FUNARIU, ca o recunoaștere a atașamentului dovedit față de Municipiul Făgăraș si Țara Făgărașului, prin prestigiul adus acestora pe parcursul derularii întregi sale activitați, cu precadere în urma publicării volumelor micromonografiei Țării Făgărașului "Terra Blachorum",
Văzând avizul favorabil al Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului, al Comisiei de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurator, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură, al. Comisiei pentru servicii publice, pentru comerţ şi agricultură, al Comisiei pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, sportive şi de agrement, al Comisiei pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, problemele minorităţilor, precum și al Comisiei de turism, relaţii externe şi integrare europeană,
În temeiul art. 36 alin. (8), art.45 alin. (1) şi alin. (5), art. 115, alin. (1) lit. b din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, actualizată,
HOTĂRĂŞTE:
Art. unic Se conferă TITLU DE CETĂȚEAN DE ONOARE al Municipiului Făgăraș D-lui Profesor ION FUNARIU ca o recunoaștere a activitatii sale de scriitor de antologii, monografii, volume de istorie și critică literară cu destinație didactică, încununată lucrarea "Terra Blachorum"- micromonografie a Țara Făgărașului.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
MĂNDUC CONSTANTIN SORIN Secretarul municipiului,
LAURA ELENA GIUNCA
Hotărârea s-a adoptat cu 17 voturi pentru și o abținere
Consilieri în funcție - 19
Consilieri prezenți - 18
Prezenta hotărâre se comunică:
- 1ex.Dosar de ședință
- 1ex.Colecție
- 1ex.Prefectură
- 1ex.Primar
- 1ex.Secretar
- 1ex. Compartimentul monitorizare, coordonare unitati de invatamant si arhiva
- 1 ex. D-lui Prof. Ion Funariu
- 1ex. Relații cu Publicul, Arhivă
- 1ex.Afișare