PRIMĂRIA MUNICIPIULUI FĂGĂRAŞ

HOTĂRÂREA nr. 153 din data de 31 iulie 2017 privind dezmembrarea din domeniul public a municipiului a unei suprafeţe de teren de 7061 mp aferent celor 28 de construcţii edificate pe acesta

Nr. 153/2017 back

HOTĂRÂREA NR. 153
din data de 31.07.2017

- privind dezmembrarea din domeniul public a municipiului a unei suprafeţe de teren de 7061 mp aferent celor 28 de construcţii edificate pe acesta si trecerea în domeniul privat al municipiului
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI FĂGĂRAŞ, JUDEŢUL BRAŞOV, întrunit in şedinţa ordinară,

Având în vedere referatul de specialitate întocmit de secretarul municipiului Făgăraş, nr. 21.590/24.07.2017, prin care se propune dezmembrarea din CF nr. 102619, în suprafaţa de 267258 mp., domeniul public al municipiului cu drept de folosinţă intabulat în fvoarea Consiliului Local Făgăraş, a suprafeţei de 7061 mp. imobil-teren, aferent celor 28 de construcţii edificate pe acesta, trecerea din domeniul public al municipiului in domeniul privat al municipiului, a terenului rezultat în urma dezmembrării și acordarea dreptului de superficie proprietarilor de construcții,
Având în vedere HCL nr. 36/21.07.2016 privind aprobarea înscrierii construcţiilor edificate pe suprafaţa de 7061 mp., din suprafaţa totală de 267.258 mp., înscrişi în CF nr. 102519 Făgăraş domeniul public al municipiului, drept de folosinţă intabulat în favoarea Consiliului Local Făgăraş,
Având în vedere documentaţia cadastrală întocmită de SC MOFT DESIGN SRL, elaborată în vedererea dezmenbrării din CF nr. 102519- Făgăraş, proprietate publică a Municipiului Făgăraş, a unui nr. de 28 de loturi în suprafaţă totală de 7061 mp., pe care sunt edificate imobilele-construcţii.
In baza avizului favorabil al Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului, al Comisiei pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, problemele minorităţilor, al Comisiei pentru activitati stiintifice, invatamant, culte, sanatate, cultura, protectie sociala, sportive si de agrement, al Comisiei de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurator, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură, al Comisiei pentru servicii publice, pentru comerţ şi agricultură și al Comisiei de turism, relaţii externe şi integrare europeană,
În conformitate cu prevederile art. 10, alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia,
În temeiul art. 36, alin (2) lit. c) si alin.(5), lit. (c), al art. 45 alin. (3) şi al art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215din 2001 a administraţiei publice locale , republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
 
HOTĂRĂŞTE:

Art. l. Se aproba dezmembrarea suprafeţei de 7061 mp. imobil-teren aferent celor 28 de construcţii edificate pe acesta, din suprafaţa de 267.258 mp înscris în CF nr. 102619, domeniul public al municipiului.
Art. 2. Se aprobă trecerea din domeniul public al municipiului in domeniul privat al municipiului, a suprafeţei de 7.061 mp. imobil-teren , teren rezultat în urma dezmembrării.
Art. 3. Se aprobă radierea dreptului de folosință al Consiliului Local asupra suprafeței de 7.061 mp imobil teren aferent celor 28 de construcţii edificate pe acesta.
Art. 4. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Fagaras prin prin Comp. evidenta patrimoniu.

Preşedinte de şedinţă                                                                                           Contrasemnează
MOTOC ALEXANDRU                                                                                          Secretarul Municipiului
                                                                                                                               LAURA ELENA GIUNCA
 
 
 
Hotărârea s-a adoptat cu 17 voturi pentru.
Consilieri in functie -19
Consilieri prezenti -17
 
Prezenta hotărâre se comunică:
1ex. Dosarul de şedinţă
1ex. Colecţie
1ex. Prefectură
1ex. Primar
1ex. Secretar
1ex. Direcția Buget-finanțe
1ex. Comp.evidenta patrimoniu
1ex. SC MOFT DESIGN SRL
1ex. Afişaj