DESCRIERE
Muzeul Ţării Făgăraşului “Valer Literat”
Muzeul Ţării Făgăraşului este muzeul unui areal istoric şi etnografic reprezentativ pentru România, care a fost înfiinţat începând cu anul 1923 pe baza patrimoniului colecţionat de către profesorul Valer Literat, sub egida ASTRA. La început s-a aflat în custodia acesteia, până în anul 1951, când Muzeului i-a fost atribuit un sediu stabil şi a primit statutul de instituţie de stat, sub titulatura de Muzeul Orăşenesc Făgăraş.
În anul 1973, Muzeul orăşenesc a fuzionat cu secţia muzeală ce fusese înfiinţată încă din 1968 în Cetatea Făgăraşului şi afiliată Muzeului Brukenthal din Sibiu. După fuziune şi până în anul 1981 s-a numit Muzeul Cetatea Făgăraş, iar de la această dată şi până în 2004 a purtat denumirea de Muzeul Ţării Făgăraşului. Printr-un ordin al Ministrului Culturii din anul 2004 s-a hotărât titulatura de Muzeul Ţării Făgăraşului ,,Valer Literat”, fiind clasificat în categoria muzeelor de importanţă judeţeană.
Încă de la începuturi, Muzeul a desfăşurat şi desfăşoară o continuă activitate de cercetare istorică şi etnografică a zonei, de îmbogăţire, conservare şi valorificare ştiinţifică a patrimoniului său.
De profil mixt (istorie, etnografie, artă), Muzeul cuprinde în patrimoniul său un număr de 20 de colecţii, precum cele de: arheologie, arme, numismatică, cahle, carte veche, documente, lapidarium, glăjărie, artă decorativă şi plastică, ceramică populară, port popular, ţesături, obiceiuri, icoane pe sticlă, arta lemnului, meşteşuguri ş.a.
Expoziţia de bază reprezintă evoluţia civilizaţiei Ţării Făgăraşului într-o înşiruire de momente şi evenimente semnificative. În funcţie de conţinutul patrimoniului său, expoziţia de bază a fost structurată pe trei secţiuni: istoria Ţării Făgăraşului (de la epoca bronzului până la 1 Decembrie 1918), etnografia zonei (ceramică, ţesături, port popular, interior ţărănesc, icoane etc.) şi artă plastică şi decorativă.