În alcătuirea resurselor de apă ale Ţării Făgăraşului intră apele subterane-freatice şi de adâncime şi apele de suprafaţă, reprezentate prin reţeaua de râuri.

În repartiţia teritorială a apelor subterane se poate contura trei zone:

- zona montană: cu roci cristaline, calcare, conglomerate, gresii- unde stratul acvifer se află de regulă la adâncime;

- zona joasă, depresionară: cu depozite groase de pietrişuri, nisipuri, ce permit construirea unor orizonturi acvifere destul de bogate;

- zona Podişului Hârtibaciului: cu o structură tubulară înclinată sud-nord şi în adâncime, contrar abruptului de creastă dinspre Olt, ceea ce determină o fugă în adâncime a apelor vadoase şi inexistenţa aproape totală a stratelor acvifere. Aşa se explică raritatea izvoarelor în această zonă. Mineralizarea apelor poate ajunge până la 3 g/l în zona depresionară (mai ridicată şi mai complexă la Perşani şi Rodbav) şi foarte scăzută în zona montană.

Întreg teritoriul Ţării Făgăraşului se încadrează în bazinul hidrografic de ordin superior al Oltului, care străbate întregul ţinut de la est la vest prin zona mediană. Ţara Făgăraşului, din punct de vedere genetic, este opera acestui râu în lupta cu natura minerală a Terrei. Se justifică astfel, încă o dată, denumirea de Ţara Oltului.

Dispoziţia reţelei hidrografice este asimetrică. Majoritatea afluenţilor Oltului sunt de pe malul stâng, coborând vijelios din Munţii Făgăraşului şi îndreptându-se aproape paralel spre nord.

Afluenţii de pe stânga: Bogata, Comăna, Veneţia, Părău, Şercaia, Mândra, Sebeş, Făgăşel, Hurez, Dridif, Breaza, Lisa, Sâmbăta, Viştea, Corbu-Ucei, Gârlăţel, Arpaş, Cârţişoara, Porumbacu, Avrig, Moaşa. Afluenţii de pe dreapta: Dăişoara, Ticuşu, Şoarş, Cincu, Nou.

Densitatea reţelei hidrografice este foarte mare pe versantul nordic al Munţilor Făgăraşului, 1,4 km/km², fiind una dintre cele mai mari din ţară. Pe măsură ce altitudinea scade, scad şi precipitaţiile, scade deci şi densitatea reţelei hidrografice, ajungând în depresiuni la 0,6-0,7 km/km².

Alimentarea reţelei hidrografice este esenţialmente pluvionivală, cu predominarea celei nivale la apele care coboară de pe rama muntoasă înaltă din sud, în timp ce apele care vin dinspre nord, din Podişul Hârtibaciului, se alimentează mai mult din ploi.

Creşterile mai mari sunt în lunile aprilie-iunie, la topirea zăpezălor montane. Dacă în această perioadă au loc şi ploi abundente, se formează viituri cu mari aluvionări sau chiar schimbări de cursuri, inundându-se văile acestor râuri, precum şi lunca Oltului. Pentru prevenirea efectelor distructive ale revărsărilor râurilor s-au desfăşurat în zonă, în ultimii ani, ample amenajări, atăt de-a lungul Oltului cât şi a afluemţilor acestuia.

Tabloul apelor de suprafaţă se completează cu lacurile glaciare de creastă: Urlea, Podragul, Podrăgel, Capra, Bâlea, Avrig, Doamnei (surse de alimentare a unor râuri şi importante obiective turistice); cu lacurile artificiale : Viştea, Voila, Mândra şi cu păstrăvăriile: Dejani, Sâmbăta de Sus.De-a lungul râurilor de munte şi în lacurile de baraj se poate practica pescuitul sportiv sau agrementul lacustru.