Ansamblul de obiceiuri si credinţe înrădăcinate, păstrate, folosite si transmise din generaţie în generaţie si cunoscut sub numele de tradiţie a jucat nu doar un rol de distracţie în viata locuitorilor acestei zone. Respectarea lui a mărit rezistenta oamenilor la îndelungata oprimare la care a fost supusa zona. Aceste datini se mai admira si azi cu prilejul diferitelor sărbători religioase, în cadrul manifestărilor legate de momente importante din viata omului (naştere, nunta, înmormântare) sau de activităţile agricole.

In ajunul sau în prima zi de sărbătoare a Crăciunului pornesc colindătorii, organizaţi, în lumea satului fagarasean, în trei grupuri : « stelarii », « Irozii »si ceata feciorilor. Grupul « stelarilor » este format din 4-S copii de scoală ce merg pe la casele oamenilor cântând colinde si ducând « steaua » frumos împodobita, având în centru icoana Naşterii Domnului. în unele sate din Tara Făgăraşului aceşti copii poarta peste căciula un « capeneag » de forma cilindrica, împodobit cu chipuri de îngeri, mici iconiţe, cruciuliţe si lanţuri din hârtie colorata ; la brâu ei poarta săbii de lemn cu care bat în ritmul cântecului si al rostirii textului.

Grupul «Irozilor» este format din 6-8 copii mai mari (14-15 ani), fiecare costumat în funcţie de un rol bine stabilit : Irod, cei trei crai, un militar, un preot, un cioban, un caraus, ce interpretează scene biblice legate de Naşterea Mântuitorului.

Activitatea cetei de feciori începe de Crăciun si continua până la sărbătoarea Sfântului Ioan (7 ianuarie). Formata din 7-18 persoane (tineri ce sunt de însurat, în vârsta de 18-25 ani), ceata funcţionează ca o asociaţie ce are în frunte un sef numit « vătaf » sau «jude » si este însoţita frecvent de o masca numita « borita » sau « turca ». Principala sarcina a cetasilor era de a organiza dansurile si petrecerile tineretului de la sate în sărbătorile de iarna, sa colinde de Crăciun, sa îndeplinească diferite rituri si ceremonii, majoritatea cu un caracter vădit arhaic. Unele cete îsi prelungeau activitatea, cu atribuţii mai restrânse, întreg anul.

Majoritatea cetelor se constituie de Sfântul Nicolae (6 decembrie) : se fixează persoanele ce intra în ceata, se aleg conducătorii - un vătaf mare si unul mic - precum si cei ce îndeplinesc alte funcţii în cadrul cetei (un stegar, un « colcer » ce are în grija alimentele, un cârciumar ce are grija de băutura, un casier). Până la Crăciun, activitatea cetei se reduce la pregătiri : se caută o « gazda », se învata colinde, se angajează lăutari, se face masca « boritei » si steagul, se cumpăra băutura si lemnele, se pune la punct îmbrăcămintea si podoabele. în tot acest timp se frecventează sezatorile de fete, nu numai pentru a dansa si petrece, ci si pentru a obţine ajutorul fetelor în vederea împodobirii steagului sau a măştilor.

Personajul cel mai interesant al cetei, acolo unde el se mai păstrează, este « borita » sau « turca » - o masca ce are o înfăţişare compozita : « barza cu coarne de cerb » sau « cerb cu cioc de barza », putând semăna tot asa de bine si cu alte pasări sau cornute.

In zilele noastre aceasta masca se face tot mai rar, pierzându-si înţelesul. Ceata desfăşoară mai mult un ceremonial cu caracter social (urări de sărbători, cântece, dansuri, petreceri).

In partea de est a Tarii Făgăraşului - Comana, Crihalma, Parau, Veneţia, Sercaia - exista obiceiul numit «plugarul » sau « pusul pe grapa ». A doua zi de Paşti , omul care iese prima data la arat în acea primăvara este dus pe grapa pana în mijlocul satului ; îmbrăcat în haine mai rele si înfăşurat în paie (sau în holda verde), el este purtat de 4 feciori voinici pana la fântâna, unde îl aşteaptă 12 ciubere pline cu apa (reprezentând lunile anului) ; feciorii le varsă peste om, iar el fuge stropind prin mulţimea adunata. După ce omul este purtat înapoi acasă, începe jocul la care participa întregul sat.

La Rusalii (înălţarea Domnului) se face un serviciu religios afara, pe cârnp, pentru semănaturi si recolte bune. în luna iunie se sărbătoresc Sânzienele , sărbătoare păgâna încrestinata cu Naşterea lui Ioan Botezătorul. în ajunul sărbătorii, fetele culeg florile galbene numite sânziene si fac din ele coroniţe pentru fiecare membru al familiei. Aceste coroniţe se arunca pe acoperişul casei, urmînd ca în timpul nopţii Sânzienele - zânele pădurii - sa lase un semn ce arata viitorul fiecărui locuitor al casei.

In unele sate din Tara Făgăraşului (Sinea Noua), la începutul postului mare, se mai practica roata în flăcări sau baba roata.

In seara de Lăsata secului, după ce se întuneca, băieţii din sat se aduna pe un deal si dau foc unor roti de car înfăşurate în paie, lasându-le apoi sa se rostogolească pe deal în jos; se striga tot felul de batjocuri la adresa fetelor care nu s-au măritat; seara se termina cu joc si voie buna, cu participarea întregului sat.

Sezatorile ocupau altădată un loc important în viata satului. Tineri si bătrâni se adunau în gospodăria unuia dintre ei pentru a lucra (tors, cusut, ţesut), a ajuta gazda la diverse activităţi casnice; era un bun prilej pentru a afla noutăţi din sat, pentru a discuta despre nevoile aşezării, dar si pentru a spune glume, a cânta doine, a povesti amintiri sau întâmplări din vecini.